Austria şi oraşele sale …

consultanta Dan Bradu
Share Button

Melk e la 1 oră de mers cu maşina de Viena şi e locul ideal ce poate fi vizitat într-o călătorie de o zi prin împrejurimile capitalei austriece. Arhitectura si atracţiile locale sunt bune de văzut în orice anotimp, dar ca o notă – vara, parcul Jauerling-Wachau atinge un maxim de frumuseţe. Dintre specialităţile locului amintim cramele şi barurile unde se servesc vinuri din zonă, extrem de apreciate de cunoscători.

Zell am See e la o oră de Salzburg şi a devenit cunoscut mai ales datorită staţiunilor de schi. E preferabil aglomeratului Salzburg de către cei care caută locuri ceva mai liniştite sau care vor un weekend romantic, departe de agitaţie. De precizat că schi se poate practica şi vara, iar din primăvară până toamna traseele turistice prin munţi sunt deschise accesului turiştilor.

Graz este considerat de unii inima culturală a Austriei, localizat la câteva ore de condus de Viena. Se află în apropierea graniţei cu Slovenia şi Ungaria, aşa încât poate constitui un punct de călătorie ce trebuie bifat într-un periplu mai amplu prin Europa.

kurtmann.ro

Oraşul este plin de monumente şi, pe deasupra, se află într-un cadru natural fermecător. Drept recunoaştere a valorii sale culturale, UNESCO a inclus oraşul pe lista siturilor din patrimoniul universal. De vizitat: palatul Eggenberg, centrul vechi, muzeul de artă, Marien Lift – un lift care te urcă în  vârful statuii Fecioarei Maria, de unde se poate admira în voie oraşul de sus; Schlossberg  – ca să enumerăm doar câteva din comorile pe care Graz le are de oferit turiştilor.

Bregenz este un orăşel în vestul Austriei, aşezat pe malul lacului Constance, al treilea cel mai mare lac cu apă dulce din Europa. Însă în afară de atracţiile turistice aşa-zis convenţionale – arhitectura, târguri, muzee – Bregenz una din cele mai populare destinaţii outdoor de vacanţă din Austria, preferată de cei care preferă rulota sau cortul, unui sejur la hotel sau la pensiune.

Totodată, Bregenz este locul în care tot timpul anului au loc felurite festivaluri  de muzică, teatru, folclor. Vara, lacul Constance e locul ideal pentru scufundări, plimbări cu barca, înot sau croaziere, iar cei care caută aventura, munţii Pfander din apropiere sunt decorul ideal.

Asadar, toate cele 4 locatii reprezinta o alternativa pentru celebra Viena.

Be Sociable, Share!
The following two tabs change content below.
Ma ocup de HavanaCafe.ro in timpul liber, scriu articole interesante despre subiecte interesante legate de turism, calatorii si retete culinare.

POST YOUR COMMENTS

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.